o comparatie

Stau si ma gandesc , statisticile de acum arata ca minim 70% din alegatori vor fi nemultumiti. Forarte probabil 45-49% din ei vor fi profund nemultumiti.

Si ma gandesc uitandu-ma la ultimii 20 de ani  ca sansele Romaniei sa NU se califice la un turneu final, european sau mondial sunt chiar mai mari. Cu toate astea ma uit la fiecare meci sperand ca poate poate castigam. Si meciurile imi mananca macar 2 ore. Si ma mai stresez si la penalty-uri avand impresia ca daca as fi fost eu in teren n-as fi ratat.

Si ma gandesc ca la vot e ca si cum ai fi in teren, nu?
Ah, de cand n-am mai jucat un fotbal... :)))

Recunosc, vinovat, de mult nu m-am mai simtit asa uns pe suflet :). Ar suna bine "Badea fata cu reactiunea" dar ma tem ca l-as jigni pe Caragiale. Realitatea insa este o problema de perceptie, ii doresc doar sa o perceapa asa cum are nevoie ca sa invete ce inseamna respect. Atat ;) 

o senzatie

Iarna lui '95 tarziu pe la 11 noaptea. Un modem de 2400 imprumutat, un PC, 486DX2 66MHz, 4Mb RAM, 420Mb HDD (o adevarata bestie:)), un Windows 95 instalat de pe dischete, un account la Pcnet (cred) imprumutat de le cineva. Trec ore de cercetare, montaj modem, jumperi, porturi, tras fire la telefon, drivere, setari, incercari. 

Pacanitul de dial up, harsaitul de modem, dupa care linistea.... Linistea aceea care se lasa cand difuzorul modemului intra in mute si era conectat. Acea liniste se intampla pentru prima oara. 

Nu exista Internet Explorer in prima versiune de Windows. Web-ul era virtual inexistent. Yahoo-ul era o pagina cu niste linkuri. Nici nu stiam ce e web-ul, citeam in cartea pe care o aveam si nu intelegeam la ce foloseste. Dar eram pregatit, vroiam fisiere. Deschid un FTP, deschid conexiunea catre un server la Berkley si ma loghez anonymous. 

Nu imi venea sa cred. Eram pe serverul de fisiere de la universitatea din Berkley, California, intr-o noapte de noiembrie, dintr-un apartament din Obor, pe o sarma de telefon. Adrenalina se varsa galeti in sangele meu, creierul era multitasking, vederea tunel pe monitor, as fi putut jura ca pot sari in universuri paralele. 

Incep sa navighez in structura de FTP folosind comenzile din carte. Intr-un final ajung intr-un director "../music/pink floyd". MP3-ul nu se inventase inca, nici nu existau placi de sunet, dar in acel director existau niste gif-uri, cred, sau bmp-uri. "Psyched" am dat comanda de download, si incepe. Download-ul. Si dureaza multe minute, multe. Nu mai stiu cate. Eu oricum eram in afara timpului. Se termina transferul inchid conexiunea si reusesc sa deschid  poza. Pink Floyd cu Syd, cea pe care o vedeti si voi. Pentru senzatia traita atunci nu s-au inventat cuvinte. 

18 ani mai tarziu, Pink Floyd sunt istorie, eu am in buzunar un telefon cu care pot accesa oricand si de oriunde toate cunostintele generate vreodata de omenire. Si mi se pare normal, banal. Fara senzatie...  

Comportament de consumator

Comportament de consumator

Da, recunosc, e vorba despre mine. Sa va povestesc.

Intr-un magazin fiind, dupa ce trec pe la alte raioane ajung la citrice. Aici citricele inseamna cateva tipuri de lamai, si vreo 7-8 tipuri de portocale. Nu studiez preturile de obicei ci ma uit comparativ si iau cam ce mi se pare ca se decojeste mai usor ;). La citrice in jurul unei gramezii celei mai mari de portocale, 4 persoane balotau cu frenezie in pungi. Aici, sa vezi mai mult de o persoana la raion inseamna deja aglomeratie.

"Bai, de ce se bat astia pe portocalele astea?" zice un gand in capul meu.

"Astea sunt mai ieftine, au o reducere" apare argumentul rational, dupa o scanare rapida

" Probabil astia stiu soiul, o fi bun."

"E comportament de turma, customer behaviour" vine un nou argument.

"Ce ai de pierdut? Arata bine, par sa se decojeasca bine, hai sa incerc." e ultima replica, cea castigatoare a consumatorului din capul meu. 

Iau o punga, imi gasesc un loc intre cei 4 si incep sa balotez cu detasare, incercand sa imi pastrez demnitatea, din aceeasi gramada cu ceilalti.

Ajung acasa, curios, decojesc o portocala si o gust. Evident, o simpla portocala :))

Dar povestea nu se opreste aici! La urmatoarea vizita la magazin ajung din nou la citrice. Nimeni de data asta. Toata povestea imi revine in cap, si realizez din nou ca sunt captivul aceluiasi  comportamant de consumator.

"Alea nu au fost bune? Si in plus sunt si usor reduse! "

"Dar daca nu sunt la fel? Incearca partea mea rationala sa se opuna."

"Cum sa nu fie la fel? Sunt in acelasi loc si arata la fel si a cam acelasi pret." E drept, nu retinusem numele producatorului.

Prizonier din nou, fara argumente, ma duc cuminte la aceeasi gramada cu un sentiment ca ma pacalesc singur dar o atitudine demna.

Acasa curat portocala si o gust. Exact, o simpla portocala, nici macar nu era la fel cu cele de dinainte.  

Senzatia ca liberul arbitru exista cu adevarat este incredibil de reala. Oare in ce versiune de matrix suntem? :)))

Momentul

Am dat o fuga in seara asta la apartamentul parintilor mei din cauza unei inundatii care de fapt nu era de la noi ci de mai sus. Lamurita fiind treaba, in fata blocului, m-am indreptat catre doamna administrator sa mai schimbam doua vorbe. Dansa statea de vorba cu o alta doama cu o fetita bucalata, blonduta cu parul ondulat, care nu imi trecea de brau. 
In timp ce vorbeam cu doamna administrator, fetita a venit spre mine, a intins manuta si mi-a atins viziera. N-am bagat de seama, am facut jumatate de pas inapoi si mi-am continuat discutia.
Momentul in care fetita s-a apropiat si, intr-un gest complet neasteptat, m-a imbratisat, lipindu-si fata de piciorul meu, a fost fost um moment unic pana acum in viata mea. Voi ma stiti, nu sunt o persoana emotionala, dar va spun, genunchii mi s-au inmuiat, pieptul mi-a luat foc, gatul mi s-a innodat, gura s-a deschis in cel mai larg zambet pe care l-am avut vreodata, ochii mi s-au umezit, ideile s-au pierdut… Sa va mai spun?

Recitesc si realizez ca n-am reusit sa exprim nici 10% din emotia mea…

o lume disparuta

Cu Mihai, am dat o tura cu bicla in jurul albiei lacului Vacaresti.
Am pornit de la Autovit in sus , paralel cu Vitan. Potecile largute, cativa oameni, unul chel slab si la bustul gol. De indata ce am cotit paralel cu Oltenitei, peisajul a inceput sa se schimbe, din loc in loc persoane, din ce in ce mai ciudate, in locuri mai ferite, din ce in ce mai intrigate de prezenta noastra. In albia secata... (de fapt niciodata umpluta) a lacului apar dintre plantele inalte pana la pieptul unui om, corturi si focuri. Poteca incepe sa dispara sub iarba si ciulini. Prin albie, pe cateva drumuri (poteci) mergeau cativa tineri cu bete in maini sa se apere de caini. In stanga spre Vacaresti in campul imens, erau cateva colibe, fumul de la focul facut pentru masa de seara se prelingea ca un fuior paralel cu pamantul, acoperind ca o ceata alba o parte din camp. Oamenii dispar, poteca din ce in ce mai ascunsa, tufele si ciulinii din ce in ce mai mari. Cainii nu intarzie sa apara, initial intrigati de aparitia noastra si din ce in ce mai furiosi pe masura ce ne apropiam. Ne strecuram printre ei, in timp ce poteca redevine vizibila si accesibila. Langa turnurile Asmita Garden, veselie mare, copii jucandu-se in interiorul complexului, masini, curatenie. Noi tot pe poteca noastra, pe linga gardul complexului. Ajungem in sfarsit paralel cu Dambovita, unde ne simtim mai in largul nostru.

Imi aduc aminte foarte bine de "O Lume Disparuta" de Arthur Conan Doyle. Fara sa exagerez pre mult in tura asta m-am simtit traind pe pielea mea lumea din roman. Simteam ca daca vom face zgomot sau vom merge mai repede, pterodactilii ne vor auzi se se vor repezi asupra noastra, air noi ne vom lupta cu ei cu un spray Autan.Dar n-a fost sa fie, we lived to tell ;)

o lume de plastic

Dupa ce am traversat miercuri Piatra Mica am fost rupt de picioare. Prietenii, mai antrenati, aveau un ritm mult mai rapid pe care m-am tot chinuit, fara success, sa il egalez. Joi am continuat, cu Piatra Craiului, varful Piatra mica. Nu era aproape nimeni pe traseu. Singur de data asta , dar cu febra care nu trecuse, am tras de mine la fiecare pas, sa ajung, in timp rezonabil. Dupa o zi de pauza, am facut, ca si "descalzire" o Curmatura prin Prapastii, de data asta situatia fiind muuult imbunatatita.

N-as fi putut sa fac asta niciodata la sala, niciodata acasa! Motivarea pe care am simtit-o urcand, bucuria de a fi ajuns sus, pacea pe care am trait-o in natura, sunt unice. Traim intr-o lume de "plastic" in care tot ce ne inconjoara este artificial de la nevoia de a manca pina la nevoia de a slabi, de la nevoia de a avea bani, la nevoia de a ii cheltui. Traim intre 4 pereti, calatorim inte 4 geamuri, muncim intre 4 pereti, ne relaxam intre 4 pereti in fata unui ecran, facem sport intre 4 pereti, circulam ocazional pe sub pamant, ne plimbam pe asfalt.  Uitam de natura, uitam de noi, de unde ne tragem. Si toate asta in niste zeci de ani, uitand de niste lucruri care ne-au tinute specia in viata niste zeci de mii de ani. Trebuie trebuie sa schimbam acest lucru, trebuie sa ne schimbam. Si eu voi continua schimbarea care am inceput-o deja cu mine!

fairness

Desi mi-am propus ca acest blog sa fie exclusiv in  limba romana, voi face o mica exceptie pentru ca azi voi vorbi despre "fairness". In traducere, echitabil, cinstit corect.

Desi pare un lucru foarte clar,  "fair" este un concept destul de flexibil care depinde de persoana, context, punct de vedere. Unul din cele mai simple exemple este comunismul, nu? Era foarte "fair" pentru unii dar nu pentru toti. De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi. Suna foarte  "fair" nu? Din punctul de vedere al ceea ce poti tu da, este relativ corect nu? Esti maturator, pentru ca nu poti mai mult, iti faci treaba, iti sunt rasplatite nevoile. La fel daca esti academician. Ma rog, nu trebuie sa insist, intelegem cum a dus asta la situatia in care ne aflam acum.
Cand e sa dai ceva, sau sa primesti un lucru negativ, adunci "fair" este cand tie ti se aplica intr-o cantitate mai mica decat celorlalti sau mai tarziu. Daca este sa fim rasplatiti, desigur, este "fair" ca noi sa fim primii sau cantitativ mai mult.

Este "fair"sa murim toti odata? Omul sanatos devine brusc egoist, cel bolnav incurabil poate altruist. Raspunsul unanim este nu. Individualisti, capitalisti!
Este "fair" sa putem sa ne putem da copii la cea mai buna scoala, sa beneficiem de cele mai bune servicii medicale? Raspunsul unanim este da. Brusc acceeasi persoana devine comunista, colectivista.
Pretul branzei scade pe piata, eu producator ofer branza la acelasi pret ca ca anul trecut. Este "fair" pentru ca eu ofer acelasi lucru cu acealasi costuri. Cumparatorul are alta parere, daca pretul a scazut, "fair" pentur el este sa cumpere aceeasi calitate la un pret mai scazut.

Desigur sunt niste exemple extreme care ma ajuta sa imi sustin punctul de vedere. Compania este de fapt o microsocietate care este poarta niste responsabilitati sociale pe de o parte, si interesul actionarilor de a face profit pe de alta parte. La mijloc sunt angajatii, manageri sau subalterni. Volatilitatea concepuilui de "fairness" este mult mai vizibila si consecintele pe masura. Perceptia conceptului este insa o alta problema si echilibrul ar putea fi mentinut prin pastrarea constanta a unor aparente. Suntem oamani si intotdeauna vom oscila, vom fi "fair" sau vom gresi.

Nu vreau sa concluzionez cu o axioma, dar va invit la meditatie pe aceasta tema.

dreptul de a trai

La mine in cartier sunt niste oamani care traiesc din gunoaie. Sunt pasnici, nu interactioneaza cu trecatorii sau cu vecinii, niciodata nu au facut rau si nu s-au luat de motoreta mea. Umbla cu niste pungi in mana, ocazional cu niste carucioare si ce gasesc la gunoi si pot folosi, iau cu ei. 
Sunt murdari e adevarat, si imi repugna, sunt mereu un focar de infectie, in principal pentru ei, si in secundar pentru cei cu care interactioneaza.
Unde stau? Cum se incalzesc? Ce fac cu ce strang? Nu am nici cea mai vaga idee. Poate mai si cersesc, nu stiu. Eu vad doar ca oamenii astia scot suficienta valoare din lucruri pe care altii le arunca cu scarba, ca sa se hraneasca, sa se incalzeasca, sa se imbrace cat de cat. Si mai mult, acesti oameni aparent sunt mai destepti decat cei care cauta in groapa cu gunoi, astia cauta direct la sursa scurtand asa zis-ul "supply chain", nu?

Mi-e greu sa numesc asta viata, dar oamanii astia au dreptul lor dat de Dumnezeu sa traiasca, chiar asa cum vor si cum pot.

Si ce face omul civilizat? Isi ia resturile lui de care nu ma are nevoie, si de care ii este sila, si pe care le arunca si, ca pe lucrurile lui cele mai de pret, si le incuie!
Da! Gunoiul nostru de la bloc sta acum intr-o ingraditura de zid inalta de 1,5 metri cu o poarta care se incuie cu cheia. De ce? Pentru ca omul murdar rascoleste gunoiul pentru a trai.

Ma pun si eu atunci in pielea lui, presupun ca a dus o viata cinstita si ca astea au fost posibilitatile lui si aici l-a dus viata. Si ma intreb ce sa fac daca vad gunoiul nimanui, hrana mea si caldura mea, incuiat...?? Sa il fur???

Culmea CRM-ului

Deoarece sunt convins ca CRM-ul poate fi prescurtarea a 1000 de alte lucruri in cazul asta ma refer la Customer Relationship Management, care este in general o platforma software menita sa imbunatateasca relatia cu clientul, sa reduca niste costuri sa iti dea niste statistici... etc.

Din cate se pare  cel putin in  California, meseria de frizer este sub monopol vietnamez. Nu imi inchipui cum poate fi diferit serviciul unui mic vietnamez fata de clasicul frizer italian, dar ma rog, sa nu ne implicam prea tare in analiza :).
O alta ciudatenie este ca, micul frizer vietnmez tunde orice ii cade in mana, barbati, femei fara discriminare, e specialist la toate.

Dar ce este mai ciudat este ca atunci cand iti vine randul te prezinti cu numele sau numarul de telefon (ultimul fiind preferat deoarece sunt multe nume ciudate acolo de nepronuntat in engleza...) si micul vietnamez butoneaza un computer (chinezesc probabil) din care vede daca ai mai fost si cum ai fost tuns de fiecare data cand ai fost in lantul lor de frizerii. Dupa care te intreaba " the same as last the time?"
Evident in cazul in care vrei ceva diferit, se apuca cu constinciozitate sa introduca parametrii (vectoriali sau nu ;))) a noii tale tunsori, dupa care se apuca de treaba.

Asta eu numesc culmea CRM-ului. Nu stiu daca la epilat exista asa ceva... acolo banuiesc ca e mai standard :)).

Din punctul meu de vedere in afara scurtarii parului prin mijloacele mecanice standard, eu ma astept de la frizer la o relatie mai de la om la om. Ceva mai personal, nu neaparat de genul "povestea vietii" dar imi doresc sa isi aduca aminte ca am mai fost la el, ca i-am dat bacsis, ca m-a tuns intr-un anumit fel, ca am poate niste particularitati la forma capului sau mai stiu eu ce. Nu ma impresioneaza in nici un fel faptul ca se duce sa citeasca undeva ca sa isi aduca aminte.

Ma intreb oare cum i-o ajuta CRM-ul sa scada costurile? Ca la customer satisfaction cu asta ar trebui sa nu fie in top. Sau poate ca ii ajuta la statistica... Poate ca daca suficienti oameni se tund "A la Cara" poate ajung sa recunoasca trendul si sa il recomande. Ce as rade sa il vad pe Brad Pitt tuns "A la Cara"!
O fi oare SAP? :)))

prin urechile acului

Ieri, intre Luceafarul ( actual Cinema Pro) si Lipscani, ma deplasam uniform rectiliniu cu autovehicolul din dotare de tip motocicleta. Era pe la 8:30, mergeam pe banda a doua dar foarte in dreapta. Tocmai raspunsesem la telefon si mergeam linistit in coloana. Apuc sa:

1. vad stopuri de frana aprinse
2. aud scart de roti
3. vad fundul masinii din fata derapand
4. aud buf
5. vad nor de praf si capota celui din fata ridicandu-se
Pret cam de 2-3 secunde.


Ma infig in frane cam intre punctele 1 si 2, le strang cat pot cam intre 3 si 4. Motorul incepe dansul si mi-e clar ca n-am nici o sansa sa ma opresc pina in masina din fata deja oprita (mai repede decit capacitatea de franare din cauza accidentului). Arunc o privire in oglinda dreapta, sau cel putin asa cred, dar nu mai am timp sa intoc capul in unghiul mort. Strang din genunchi cat pot, dau drumul la frane, il evit prin dreapta cat pot de aproape. Sunt intreg, accelerez sa nu ma loveasca cel din spate de pe banda 1, intorc capul, e liber. Imi continui discutia. A fost atit de scurt incat in partea cealalta nici nu s-a simtit.


Am mai trecut prin asta si sunt convins ca multi dintre voi ati trecut si voi, pe 4 sau pe 2 roti, dar asta nu ma impiedica sa nu meditez un pic.


Este un tipic accident in lant, si daca eram cu masina eram "for sure, at least" cu bara stramba. Fiind cu motocicleta am avut o sansa de a evita, si am avut norocul sa am si unde. Nu imi arog meritele de a fi scapat ca sunt eu bun, departe de mine acest gand. Pur si simplu asa a fost sa fie, am avut noroc. Nu aveam cum sa prevad, si, dintr-un motiv pe care nu il inteleg nu am vazut mai departe de masina din fata asa cum deobicei vad. Din cate am reusit sa vad cu coada ochiului era o mazda sau o honda mica sport. Probabil de aceea nu am vazut.

Acum, ma intreb ce ar trebui sa fac data viitoare ca sa previn. Sincer? Not much.

- sa vad catava masini in fata. Dar acesta nu este un lucru pe care sa il poti controla. Cateodata chiar nu vezi.
- sa fiu mai atent in dreapta. Corect, dar chiar daca stiu ca am pe cineva in dreapta, si nu am loc, tot nu ajuta.
- sa las distanta mai mare in fata. Ar fi o varianta dar distanta care ar trebui sa o las ar fi ocupat imediat de cel din spate tentat sa ma depasesca pe stanga sau pe unul de mai din fata sa schimbe banda.

So then, ar fi cateceva care m-ar ajuta sa ma descurc mai bine dar nicuna nu garanteaza nimic.
Cateodata trebuie doar sa acceptam ca nu avem controlul si punct.
I was just very lucky si ma rog sa fiu la fel si de acum incolo.

(am dat drumul la coments. se pot pune si fara autentificare)

“-Lasa-l pe fiecare sa creada ca esti un dobitoc, explica Porta, si o sa poti umbla drept pe fata pamintului savurind placerea de a-i vedea pe ceilalti cum cad pe el.” Sven Hassel

Acum multi ani, citind una din cartile lui Sven Hassel am dat peste acest citat. Acum, unul din prietenii mei, sta undeva in Serbia si se gandeste la glorie si esec. Daca stai sa te gandesti bine ele merg intotdeauna impreuna.
Mi-am adus aminte de acest citat, atat de simplu izovarat din minte unui fost soldat care trecut prin iad.
Este oare o alegere asa grea sa concurezi doar cu tine? Sa inveti sa iti depasesti limitele tale nu neaparat cele impuse de altii pentru tine? Da, cred ca poate fi! Dar de aceea exista prietenii, nu?

Decebal

Cand eram mic tineam cu Decebal, intotdeauna cand era vorba de o comparatie in tre el si Traian sau cand ne jucam de-a razboiul dintre ei…

Se pare totusi, dupa Herodot, ca dacii nu erau painea lui Dumnezeu si Pruteanu analiza un pic cum jumatatile de adevar sunt bune pentru autoflatare:

http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis54herodot.htm

Deci, dacii, cei care apreciau talharia si considerau munca campului umilitoare au fost cuceriti de romani. S-au amestecat, si 2000 de ani am trait cum am trait, intr-o lupta intre civilizatia romana (asa zisa) si cultura vechilor daci. Nu zic ca romanii erau usa de biserica, au furat si ei tot aurul dacic ca sa iti mai sustina o perioada imperiul!

Dar partea misto este ca, dupa 2000 de ani, noi, urmasii dacilor, ne intoarcem peste ei in peninsula, leaganul civilizatiei romane, si le facem civilizatia vraiste. Deci, pina la urma, Decebal a castigat! Dupa 2000 de ani in care cultura jafului si dispretului fata de munca a rezistat, ne ducem peste ei si ii facem zob, la ei acasa. Suntem in toate orasele si pe toate soselele, in fata fiecarui obiectiv turistic, in fata Colosseumului, in mijlocul Romei, si ii tocam marunt, "Ti prego!" cu mana intinsa!

Mdap, io cu cine sa mai tin atunci?  Hai ...  Erik the Red?!

patru zile si trei motoare

Noi

Ma suna Luiz acum ceva timp si imi propune sa mergem cateva zile, sa ne dam cu motorul, fara pasager, prin tara. Ideea era sa conducem zi de vara pina-n seara sau pina ne cad mainile. Super idee!

Ne intalnim stam de vorba, stabilim vag cateva variante de traseu. Luiz vorbeste cu unul, altul sa mai coopteze participanti. Raminem doar 3:

- Luiz - The Racer - VTR 1000 (desi scrie pe el Hawk 996 - prostii americane!)

- Andrei - Mr. Logical Approach - Hornet 600

- Eu - The Mediator - un respectabil Fazer S2 600

Ziua 1 - Pitesti, Craiova, Drobeta, Baile Herculane

Damage – cateva mii de insecte zburatoare, si zeci de litri de benzina

Ajung dimineata la “t+10” minute  in casei lui Luiz. Ne imbarcam, plecam in sunetul tobelor fara filtre a VTR-ului. Ma felicit ca am dopuri de urechi la mine!

La Cotroceni VTR-ul ramine intr-un cilindru! Oprim. Eu si Andrei alimentam, si fierbem in costume. Nelipsitul chibit (care va aparea sub diferite infatisari de-a lungul drumului nostru) este acum sub forma de mos, fost motociclist inrait 14 ani cu Simpson...

Pierdem timpul, nu facem nimic, dar motorul isi revine singur! Plecam...

Ma reobisnuiesc pe autostrada cu zgomotul si curentul. Ma lansez apoi mai tare in drumul spre Craiova. Luiz are de ostoit o sete, asa ca dispare la orizont in zgomotul caracteristic de bicilindru in V.

Ajungem si la Drobeta. Alegem un drum de ocolire a variantei Drobeta - Orsova. Ne blestemam zilele, dintii ne clantzane in gura de la gropi, racerul de Luiz este infrant, merge in sfarsit incet.

Eu ma simt liber pentru prima oara de cand am plecat! Nici o masina, sate uitate de lume, merg in picioare pe scarite, pe contrasens, cu 2 prieteni!

Pe drum la unul din pit-stop-urile noastre apare un Daciot - care ne verifica. Unde mergem?  Si mai departe? Avem GPS? Merge? E bun? Ia sa vada si el....

La Baile Herculane, ne orientam spre supermarket. Cand ne oprim, de parca ar fi fost cu noi se apropie la o distanta de 2 palme de noi un alt mos, urmarind cu interes discutia noastra. “Ce vrea mah asta?”, ma intreb eu in gand,  intorcandu-ma spre el, cu o gestica care mima exact ce gandeam. Se simte obligat sa explice, a fost motociclist 40 de ani cu Triumf (parca)

 Luiz se enerveaza cand mosul intreaba "Ce capacitate au motocicletele?" Andrei si cu mine ii raspundem.

Zona de corturi pe care o ochisem era pamantul unui alt mos (slava Domnului nu era nici un fost motociclist...). Dau casca jos, ma duc la el, ii intind mana si zambesc. Imi zambeste si el si nu mai imi da drumul la mana… Stabilim un pret, si ne ofera si lemne si imi da drumul la mana! Parca vad cum tobele lui Luiz o sa ii strice dispozitia, asa ca ma grabesc sa ii spun ca suntem de treaba si n-avem muzica si nu deranjam… Intram, am scapat!

Stam pe iarba, bem bere, mancam gratar, ne uitam la foc si la stele. Fiecare povestim cate ceva si radem de mosii de pe drum…

Asta-i adevarata viata…

Adorm, cu Adi in gand... 

Ziua 2 – Baile Herculane – tentativa Valiug – Caransebes, Lugoj, Brad, Abrud, Turda

Damage – surub +bucsa, prea tarziu de cort!

Pleacam, cu greu! Bagam mare, si ne fatzaim +/- 10 km (Luiz cu ochii dupa masini de depasit se duce pre mult inaintea noastra, se intoarce, ne intoarcem si noi.. etc) pina gasim drumul neasfaltat catre Valiug. Evident abandonam Valiug-ul si ne continuam drumul spre Caransebes, Lugoj.

Avansam , printre gropi si peisaje superbe. Luiz nu se mai vede, Andrei dispare si el din oglinzi. O las mai incet sa ma ajunga….

La intrare in Abrud, Luis asteapta. Ajung, opresc si eu sa il asteptam pe Andrei. Dupa 20 de minute Andrei nu apare. Eu pornesc dupa el, Luiz spre Abrud sa isi cumpere trening. Blugii lui sunt prea stramti si il deranjeaza … undeva!

Inca nu se vede Andrei, cand suna telefonul in casca. Luiz imi spune ca Andrei a ramas fara surubul de la schimbator. Ajung, evaluez… naspa. Era chiar axul cu bucsa pe care oscileaza schimbatorul.

Discutam cateva optiuni. Plec catre carciuma satului, unde se afla de obicei cei mai mari mesteri sa la cer un surub de 8mm lung de 6cm. Ma opresc in drum si intreb pe un mos care tocmai intra pe poarta casei lui. Are, dar unul mai scurt. Il iau si ma intorc. Deja Luiz gasise o piulita conica pe care o pusese invers pe un alt surub mai lung. Case closed! Pret: 1,5 ore pierdute

Tragem tare catre Turda. La o intersectie ratam drumul si intram pe un drum varza. In fata noastra o pensiune, “Pusca si Cureaua Lata" plina de nuntasi. Luiz intra si iese cu gura pina la urechi. Avem unde sa dormim, ieftin si bun.

Vizualizez scena din Tom si Jerry cand Tom avea orhestra si capul lui Jerry facea ca intrumentele la care canta orhestra….. Eu eram Jerry!

Ne mai invartim, alimentam la benzinarie analizam optiuni si ne intoarcem. Spre bucuria mea netarmurita aflam ca nunta acolo se termina la 22:00! Sunt super fericit.  Intram si punem motocicletele in curte in spate.

Stand la masa cu berea in fata, o nuntasa pe la 70 ani se repede cu masina spre masa noastra. Franeaza la timp. Ne si vedeam la ProTV: o femeie de 55 de ani accidenteaza 3 motociclist beti, motociclistii vinovati....

Counter steering-ul devine subiect de discutie, care evident deviaza inevitabil la discutia despre viteza, cand sa accelerezi cand sa franezi, cum/cand sa te inclini! Lucrare de doctorat ce mai…

Mancam, bem, radem…

Ziua 3 – Turda, Cluj, Bistrita, Vatra Dornei, Bicaz, Lacul Rosu, Gheorgheni

Damage – harta, cauciuc, protectie cizma

Descoper ca nu gasesc harta spiralata de la Cartographia. 2 variante posibile: tzaranii de la nunta au subtilizat-o de fericire ca li s-a maritat fata, prietena, ruda sau ce-o fi fost, sau tzaranii angajati la pensiune, au colectat-o de pe jos (daca oi fi scapat-o) in cel mai pur stil “ce-am gasit sa fie al meu”.  In concluzie niste tzarani se culturalizeaza acum cu harta mea…

Intru in fiecare benzinarie din drum sa caut harta. O gasesc de abia pe la Bistrita. Evident am ramas ceva in urma. But I don't care, este prea bine…

Trec pe linga Jucu. Nokia are cateva indicatore mari pe sosea, mai vizibile decat cele de Bistrita! Cuget eu ca daca dai de mancare la popor, iti poti face propria localitate!

Dupa Bistrita apare o bucata de drum virajata, cu 2 benzi pe sens o minunatie! Ma dau cat pot eu si Fazerul, 4000 – 10000rpm. Uau!

Luiz nu se vede, Andrei nu se vede, dar in sensuri diferite. Peisajul incredibil, soseaua la fel si sunt singur. Am senzatia ca sunt in alta lume.

Mancam la o pensiune dupa Vatra Dornei. Suntem toti bucurosi din diferite motive, dar toate au un numitor comun.

La baraj, inainte de Bicaz, ochiul meu zareste panza itindu-se din cauciucul lui Luiz. Naspa. Va trebui sa mearga incet acum.

Ne dam in jurul lacului si se merge aiurea! Numai rable care merg lipite unele de altele, unele pe mijloc ca sa ne impiedice sa ii depasim. Vad o oportunitate, deschid gazul, depasesc 1 nemernic si o alta masina, reintru ca sa cand vad cum in asfalt se face o adancitura lunga cam de 6m si adanca cam de 50cm, trambulina adevarata.  Ma ridic in ultima clipa in scarite ca sa evit decolarea….. #%$@!#$^@

Stresant, tot felul ciori si smecheri, gratarangii, pina la Lacul Rosu. E tarziu, ne-a tracut os prin os,  dar nu vreau sa ne oprim acolo. Continuam pe drumul rupt si plin de gropi pina la Gheorghieni.

Vad un semn de supermarket (duminica seara) si ii las pe ei sa ma astepte in drum in timp ce eu ma duc sa investighez. E DESCHIS! Ma intorc, ii chem si ma arunc literalmente in magazin. Cumparam ce ne trebuie mai putin, paine. Ne indruma spre un alt magazin. Gonim pina acolo cu berile atarnate de bagaje. E DESCHIS! Ma reped in magazin, cumpar o paine imensa. Cind ies, magazinul se incuie in spatele meu. Dumnezeu ne-a ajutat din plin si de data asta!

Imi arunc privirea din intamplare la cizmele lui Andrei, o protectie laterala lipseste!

Gasim un loc de cort. Avem mancare, lemne, bere, mancare. E ultima a noastra seara la cort.

Sunt rupt de maini si de dorsali, dar ma simt indescriptibil de bine. Senzatia de relaxare este desavarsita.

Mi-e dor de Adi, mi-e dor de casa, dar parca n-as lasa noaptea sa plece…. mai vreau!

Ziua 4 – Gheorghieni, Sovata, Targul Mures, Sighisoara, Brasov, Cheia, Ploiesti, Bucuresti

Damage –  o parte de suflet ramasa la meleagurile din centrul tarii

Dimineata, la prima ora, strins corturi, strans bagaje. Andrei se atinge de Hornet care executa un arc de cerc perfect de 90 de grade (lungime de cerc pi * r /2) drept cu ghidonul in pamant. Casca de pe oglinda, executa o traiectorie usor eliptica aterizand si ea in iarba. Mecanismul de prindere al vizieriei pierdut! Dupa 20 min de cosit iarba, gasim ce se pierduse dar din neatentie pierdem o parte mult mai mica, fara sanse de data asta. Improvizam ceva si gata de plecare.

Andrei se grabeste, Luiz are nevoie de de cauciuc. Decidem deci sa ne separam, Andrei o ia pe calea cea mai scurta, eu si Luiz luam calea spre Targul Mures.

Magazin Louis in Gheorghieni! Da, este adevarat, este acolo! L-am vazut cu ochii mei, plin de costume casti accesorii si piese!

Drumul spre Sovata este absolut superb. Virajat cu urcari si coborari, marcat perfect, fara nici o groapa si un peisaj sublim. Serpuim impreuna, eu si motorul. Impreuna dam din nou tot ce putem, (fara sa depasim totusi marja de siguranta.)

Trecem de Sovata dupa ce oprim la o benzinarie, unde am oportunitatea sa observ oamenii in tranzit sau localnicii. Sunt veseli, deschisi nestresati si frumosi. Nu pot sa explic, dar aveau ceva….

Satele prin care trecem sunt incredibil de frumoase, casele curate , aranjate cu flori si cu bun gust. Peisajul sublim! Mi se umezesc ochii in casca si putin din sufletul meu ramine acolo….

La Targul Mures, experienta placuta cu oamenii continua. Gasim cauciuc, il schimbam si plecam spre Sighisoara. Relaxati, multumiti fiecare cu satisfactia lucrului pe care si l-a dorit implinit.

In Valeni, ne asezam pe iarba si stam. Suntem rupti. De abia astept sa ajung acasa, la Adi. Luiz ramine in Ploiesti, la bebica al lui, iar eu continui singur drumul spre Casa.

Merg incet, un Masserati ma depaseste incetisor. Ma uit la el printre mustele lipite pe viziera. Frumoasa masina…

epilog

Lucrurile descrise anterior reprezinta experienta pe care am trait-o eu acolo. Desigur, eu din fire sunt un carcortas si incerc sa evidentiez lucrurile negative.

Realitatea este ca am fost cu adevarat impresionat de calitatea actului medical acolo si de organizare si de curatenie. Evident sunt lucruri de imbunatatit referitore la atitudine si la mancare, dar sincer, le inteleg pefect pe amandoua. Iar atitudinea s-a imbunatatit constant pe masura ce toata lumea realiza ca nu vor avea probleme cu mine. Si toata lumea isi facea perfect treaba, in frunte cu sefa!
Meritul cel mai mare cred ca apartine doctorului Gabriel Popescu caruia i-am multumit personal si l-am felicitat pentru ce se intampla acolo.
Sincer, mi-a dat speranta de mai bine in tara asta.

Puteti spune ca sunt bucuros ca am scapat, ca am fost un caz usor, ca n-am stat prea mult. Nu contest ca or fi avit si lucrurile astea o influenta asupra impresie mele generale, dar sincer a fost mult mai bine decit ma asteptam a fost bine dupa orice standard si mi-as dori ca in toate spitalele sa fie ca in acea sectie!

ziua 1

Ajung acolo pe la 11:45, la camera de garda. Gol! O singura persoana inaintea mea si 4 asistenti.
Unul dintre ei cum ma aude tusind se repede si imi pune o masca pe fata si ma trimite la cabinetul 3.
Doctorul din cabinet studiaza indelung trimiterea si radiografiile in timp ce eu ii torn povestea. La un moment dat:
- Cine-s astia? intreaba intorcand pe spate trimiterea.
- Medicover, raspund eu.
- E o tampenie ce cer astia!
- Ce pot sa spun?! Nu am competenta sa contest parerea doctoritei, ma apar eu desi nu eram de vina cu nimic. Eu eram doar bolnavul!
Scrie el ceva acolo, iar eu incerc sa smulg ceva de la el:
- Deci ce parere aveti? Ce trebuie sa fac?
- Tot ce trebuie sa faceti este sa va duceti la pavilionul de zi, atat! spuse el hotarat aplicand parafa peste textul scris pe trimitere: "merge la pavilionul de zi"


La pavilionul de zi, horor. O coada de 15 persoana in fata uniu secretariat care dadea bonuri, analize care in acelasi timp stavilea si intrarea catre 3 sau 4 cabinete. Lumea furioasa. Afisajul arata bonuri cu numere intre 600 si 800. Imprimanta se stricase, unii doctorii bagau persoane peste rand. Dupa 45 de minute profit de o busculada ajung linga usa si intru. Explic situatia:
- Pai ati ajuns pre tarziu.
Ma enervez, explic ca am febra si ca stau de 45 de minute si ca m-a trimis camera de garda si ca trebuie sa faca ceva.
- Cine are febra? Dumneavoastra?
- Da, eu, cine altcineva?!
- Asteptati va rog un pic.
Intra intr-un cabinet si ma pofteste inauntru peste putin timp.
Repet povestea. Ma intreaba, ma ciocane, ma asculta de toate cele, ma impunge, ma trage ... etc!
Intr-un final da cateva telefoane, explica ca nu poate sa imi ia analizele decat daca ma interneaza si ma sfatuieste sa ma internez.
Ma trimite.... inapoi, la camera de garda!

La camera de garda, cabinetul 3, evident! Acolo o doctorita tinerica dar nu prea simpatica, tocmai trimitea la primbare un drogat care voia sa se interneze la dezintoxicare.
Reiau povestea, Acelasi deznodamint. Ma sfatuieste sa ma internez desi admite ca nu ma pot tine cu forta. Varianta mea de internat ambulatoriu nu prea e posibila. Incep sa cedez ideii, dar imi promit sa nu semnez nimic pina nu vad ce si cum si daca nu imi convine, pur si simplu voi alege sa plec.
Ma trimite la pavilionul 3 cu un brancardier care tine mortis sa ia el hartiile!

La pavilionul 3 ajung putin dupa 2:00. I'm fresh meat!
Ma ia in primire asistenta alfa (aflu ulterior ca este asistenta sefa). Ma conduce la pat, intr-un salon cu 3 paturi, care surprinzator este f curat si arata f bine! Ii masor dintr-o privire pe vecini. Nici vorba de aurolaci, quite ok.
- Va imbracati imediat in pijama ca vine doctorul si trebuie sa va luam analize! ma ia din scurt sefa.
- O sa ma imbrac in pijamaua mea cand vine sotia sa mi-o aduca, intr-o ora doua! ii spun eu aplecandu-mi capul spre ea si privind-o drept in ochi.
In 2 minute vine medicul rezident, care incepe sa imi puna o gramada de intrebari si simt primul semn de umanitate in vocea si chipul ei. Intre timp alte 3 asistente vin sa imi recolteze sange in frunte cu sefa. Intins in pat pregateau ustensilele in timp ce medicul rezident tot ma intreba. Evident, eu vroiam sa ma concentrez pe ace, pe venele mele...
- Scuze dar incerc sa ma concentrez la bratul meu, sa vad ce se intampla, daca sunt sigilate....
EROARE! Maxima!
Sefa intra in vrie si intru intr-un schimb de replici cu sefa, politicos dar dur din partea ei si glumet dar sec din partea mea...... Imi dau seama ca pot sa mi-o iau naspa si incerc sa o dreg:
- Ma scuzati, n-am vrut sa ma supar, dar glumesc si eu sa imi mentin starea de spirit, nu mi-e usor.
Mai imi trebuie inca 2-3 fandari ca sa o mai imbunez.
Dupa 2 galeti de sange, 1 de la fiecare mana, isi starng sculele si pleaca si ma lasa singur cu medicul rezident cu care pot lega o discutie.

Vine seara. La un moment dat, stand pe hol vine o asistenta mica:
- Treceti imediat in pijama, a venit domnul doctor, sa nu va gaseasca asa!
Ma reped, ma imbrac in pijamaua de spital, curata dar fara nasturi!
Dupa ce ma imbrac si ma intind pe pat, vine si imi spune sa ma duc la domnul doctor. Ma duc si am o mare surpriza. Venise special sa vada analizele mele, si deja stia cazul meu, il citea de pe calculator si eram un partener de discutie pentru el. In nici un caz nu era monstrul a carei imagine imi fusese creeata de catre cei din jur.

Apare si Adi, ceva mai tarziu, o data cu masa (un terci de orez cu morcovi fara gust). Cum stateam noi rezemati de pervaz, usile de la 2 saloane se deschid si oameni cu farfurii in mana, ca teleghidati incep sa vina spre mine. Imi dau seama ca le stau un cale si ca cu pervazul au treaba:
- Aici trebuie puse farfuriile? intreb eu.
- Da... imi raspunde pierdut o batrinica. Numai aici avem voie, nicaieri in alta parte.

Stingerea se da la 9.
Incerc sa dorm.
Foarte cald.
Vecinul din dreapta sforaie, cel din stanga vorbeste in somn si geme. Saracul, a avut apa la plamani si era sa moara.

Ziua 2

Ziua incepe promitator cu micul dejun al voinicului. Un ceai fara gust, o lingura de unt, 3 (trei) biscuiti si o jumatate de paine (rupta). Termin cei trei biscuiti cu putin unt si mai iau 2 imbucaturi de paine. Ma grabesc sa duc farfuria catre locul special desemnat pentru colectarea farfuriilor. Un coleg mai vechi:
- pastreaza-ti painea ca este pentru toata ziua!
Duh! Am cautat o punga, am bagat painea si am dus farfuria!

Trece vizita, si cum mai multe analize imi erau programate, apare sefa:
- sa nu mai maninci inainte de vizita ca medicul mai da analize!
Spasit imi cer scuze si promit ca n-o sa mai fac!
Imi dau seama ca trebuie sa ii dau ceva sa repar inceputul prost. Incurc ordinea operatiilor si nu imi dau seama ca dupa recoltare raman cu ambele maini blocate. Am pierdut oportunitatea...

In camera este un radio care merge de la ora 6, europafm! Ies pe hol la liniste. Acolo se intampla lucruri, se vorbeste, se transmit informatii. Mintea mea avida, incepe sa absoarba. Asistenta sefa ma surprinde zambind la o gluma de a lor.
- Auzi, io te'nteleg dar n-ai vrea sa stai in salon?!
Tonul nu lasa loc la interpretari. E in definitiv persoana care se joaca cu ace prin venele mele...

Masa de pranz, o supa fara nume si o mancare de fasole verde. Observ ca vecinul vechi primeste carne. Eu nu! Intreb:
- In prima zi nu se da carne! Din a doua zi primiti.
No coment!

Sent from my Nokia phone