Am dat o fuga in seara asta la apartamentul parintilor mei din cauza unei inundatii care de fapt nu era de la noi ci de mai sus. Lamurita fiind treaba, in fata blocului, m-am indreptat catre doamna administrator sa mai schimbam doua vorbe. Dansa statea de vorba cu o alta doama cu o fetita bucalata, blonduta cu parul ondulat, care nu imi trecea de brau.
In timp ce vorbeam cu doamna administrator, fetita a venit spre mine, a intins manuta si mi-a atins viziera. N-am bagat de seama, am facut jumatate de pas inapoi si mi-am continuat discutia.
Momentul in care fetita s-a apropiat si, intr-un gest complet neasteptat, m-a imbratisat, lipindu-si fata de piciorul meu, a fost fost um moment unic pana acum in viata mea. Voi ma stiti, nu sunt o persoana emotionala, dar va spun, genunchii mi s-au inmuiat, pieptul mi-a luat foc, gatul mi s-a innodat, gura s-a deschis in cel mai larg zambet pe care l-am avut vreodata, ochii mi s-au umezit, ideile s-au pierdut… Sa va mai spun?
Recitesc si realizez ca n-am reusit sa exprim nici 10% din emotia mea…
sâmbătă, 21 iulie 2012
marți, 17 iulie 2012
o lume disparuta
Cu Mihai, am dat o tura cu bicla in jurul albiei lacului Vacaresti.
Am pornit de la Autovit in sus , paralel cu Vitan. Potecile largute, cativa oameni, unul chel slab si la bustul gol. De indata ce am cotit paralel cu Oltenitei, peisajul a inceput sa se schimbe, din loc in loc persoane, din ce in ce mai ciudate, in locuri mai ferite, din ce in ce mai intrigate de prezenta noastra. In albia secata... (de fapt niciodata umpluta) a lacului apar dintre plantele inalte pana la pieptul unui om, corturi si focuri. Poteca incepe sa dispara sub iarba si ciulini. Prin albie, pe cateva drumuri (poteci) mergeau cativa tineri cu bete in maini sa se apere de caini. In stanga spre Vacaresti in campul imens, erau cateva colibe, fumul de la focul facut pentru masa de seara se prelingea ca un fuior paralel cu pamantul, acoperind ca o ceata alba o parte din camp. Oamenii dispar, poteca din ce in ce mai ascunsa, tufele si ciulinii din ce in ce mai mari. Cainii nu intarzie sa apara, initial intrigati de aparitia noastra si din ce in ce mai furiosi pe masura ce ne apropiam. Ne strecuram printre ei, in timp ce poteca redevine vizibila si accesibila. Langa turnurile Asmita Garden, veselie mare, copii jucandu-se in interiorul complexului, masini, curatenie. Noi tot pe poteca noastra, pe linga gardul complexului. Ajungem in sfarsit paralel cu Dambovita, unde ne simtim mai in largul nostru.
Imi aduc aminte foarte bine de "O Lume Disparuta" de Arthur Conan Doyle. Fara sa exagerez pre mult in tura asta m-am simtit traind pe pielea mea lumea din roman. Simteam ca daca vom face zgomot sau vom merge mai repede, pterodactilii ne vor auzi se se vor repezi asupra noastra, air noi ne vom lupta cu ei cu un spray Autan.Dar n-a fost sa fie, we lived to tell ;)
Am pornit de la Autovit in sus , paralel cu Vitan. Potecile largute, cativa oameni, unul chel slab si la bustul gol. De indata ce am cotit paralel cu Oltenitei, peisajul a inceput sa se schimbe, din loc in loc persoane, din ce in ce mai ciudate, in locuri mai ferite, din ce in ce mai intrigate de prezenta noastra. In albia secata... (de fapt niciodata umpluta) a lacului apar dintre plantele inalte pana la pieptul unui om, corturi si focuri. Poteca incepe sa dispara sub iarba si ciulini. Prin albie, pe cateva drumuri (poteci) mergeau cativa tineri cu bete in maini sa se apere de caini. In stanga spre Vacaresti in campul imens, erau cateva colibe, fumul de la focul facut pentru masa de seara se prelingea ca un fuior paralel cu pamantul, acoperind ca o ceata alba o parte din camp. Oamenii dispar, poteca din ce in ce mai ascunsa, tufele si ciulinii din ce in ce mai mari. Cainii nu intarzie sa apara, initial intrigati de aparitia noastra si din ce in ce mai furiosi pe masura ce ne apropiam. Ne strecuram printre ei, in timp ce poteca redevine vizibila si accesibila. Langa turnurile Asmita Garden, veselie mare, copii jucandu-se in interiorul complexului, masini, curatenie. Noi tot pe poteca noastra, pe linga gardul complexului. Ajungem in sfarsit paralel cu Dambovita, unde ne simtim mai in largul nostru.
Imi aduc aminte foarte bine de "O Lume Disparuta" de Arthur Conan Doyle. Fara sa exagerez pre mult in tura asta m-am simtit traind pe pielea mea lumea din roman. Simteam ca daca vom face zgomot sau vom merge mai repede, pterodactilii ne vor auzi se se vor repezi asupra noastra, air noi ne vom lupta cu ei cu un spray Autan.Dar n-a fost sa fie, we lived to tell ;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)