prin urechile acului

Ieri, intre Luceafarul ( actual Cinema Pro) si Lipscani, ma deplasam uniform rectiliniu cu autovehicolul din dotare de tip motocicleta. Era pe la 8:30, mergeam pe banda a doua dar foarte in dreapta. Tocmai raspunsesem la telefon si mergeam linistit in coloana. Apuc sa:

1. vad stopuri de frana aprinse
2. aud scart de roti
3. vad fundul masinii din fata derapand
4. aud buf
5. vad nor de praf si capota celui din fata ridicandu-se
Pret cam de 2-3 secunde.


Ma infig in frane cam intre punctele 1 si 2, le strang cat pot cam intre 3 si 4. Motorul incepe dansul si mi-e clar ca n-am nici o sansa sa ma opresc pina in masina din fata deja oprita (mai repede decit capacitatea de franare din cauza accidentului). Arunc o privire in oglinda dreapta, sau cel putin asa cred, dar nu mai am timp sa intoc capul in unghiul mort. Strang din genunchi cat pot, dau drumul la frane, il evit prin dreapta cat pot de aproape. Sunt intreg, accelerez sa nu ma loveasca cel din spate de pe banda 1, intorc capul, e liber. Imi continui discutia. A fost atit de scurt incat in partea cealalta nici nu s-a simtit.


Am mai trecut prin asta si sunt convins ca multi dintre voi ati trecut si voi, pe 4 sau pe 2 roti, dar asta nu ma impiedica sa nu meditez un pic.


Este un tipic accident in lant, si daca eram cu masina eram "for sure, at least" cu bara stramba. Fiind cu motocicleta am avut o sansa de a evita, si am avut norocul sa am si unde. Nu imi arog meritele de a fi scapat ca sunt eu bun, departe de mine acest gand. Pur si simplu asa a fost sa fie, am avut noroc. Nu aveam cum sa prevad, si, dintr-un motiv pe care nu il inteleg nu am vazut mai departe de masina din fata asa cum deobicei vad. Din cate am reusit sa vad cu coada ochiului era o mazda sau o honda mica sport. Probabil de aceea nu am vazut.

Acum, ma intreb ce ar trebui sa fac data viitoare ca sa previn. Sincer? Not much.

- sa vad catava masini in fata. Dar acesta nu este un lucru pe care sa il poti controla. Cateodata chiar nu vezi.
- sa fiu mai atent in dreapta. Corect, dar chiar daca stiu ca am pe cineva in dreapta, si nu am loc, tot nu ajuta.
- sa las distanta mai mare in fata. Ar fi o varianta dar distanta care ar trebui sa o las ar fi ocupat imediat de cel din spate tentat sa ma depasesca pe stanga sau pe unul de mai din fata sa schimbe banda.

So then, ar fi cateceva care m-ar ajuta sa ma descurc mai bine dar nicuna nu garanteaza nimic.
Cateodata trebuie doar sa acceptam ca nu avem controlul si punct.
I was just very lucky si ma rog sa fiu la fel si de acum incolo.

(am dat drumul la coments. se pot pune si fara autentificare)

“-Lasa-l pe fiecare sa creada ca esti un dobitoc, explica Porta, si o sa poti umbla drept pe fata pamintului savurind placerea de a-i vedea pe ceilalti cum cad pe el.” Sven Hassel

Acum multi ani, citind una din cartile lui Sven Hassel am dat peste acest citat. Acum, unul din prietenii mei, sta undeva in Serbia si se gandeste la glorie si esec. Daca stai sa te gandesti bine ele merg intotdeauna impreuna.
Mi-am adus aminte de acest citat, atat de simplu izovarat din minte unui fost soldat care trecut prin iad.
Este oare o alegere asa grea sa concurezi doar cu tine? Sa inveti sa iti depasesti limitele tale nu neaparat cele impuse de altii pentru tine? Da, cred ca poate fi! Dar de aceea exista prietenii, nu?

Decebal

Cand eram mic tineam cu Decebal, intotdeauna cand era vorba de o comparatie in tre el si Traian sau cand ne jucam de-a razboiul dintre ei…

Se pare totusi, dupa Herodot, ca dacii nu erau painea lui Dumnezeu si Pruteanu analiza un pic cum jumatatile de adevar sunt bune pentru autoflatare:

http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis54herodot.htm

Deci, dacii, cei care apreciau talharia si considerau munca campului umilitoare au fost cuceriti de romani. S-au amestecat, si 2000 de ani am trait cum am trait, intr-o lupta intre civilizatia romana (asa zisa) si cultura vechilor daci. Nu zic ca romanii erau usa de biserica, au furat si ei tot aurul dacic ca sa iti mai sustina o perioada imperiul!

Dar partea misto este ca, dupa 2000 de ani, noi, urmasii dacilor, ne intoarcem peste ei in peninsula, leaganul civilizatiei romane, si le facem civilizatia vraiste. Deci, pina la urma, Decebal a castigat! Dupa 2000 de ani in care cultura jafului si dispretului fata de munca a rezistat, ne ducem peste ei si ii facem zob, la ei acasa. Suntem in toate orasele si pe toate soselele, in fata fiecarui obiectiv turistic, in fata Colosseumului, in mijlocul Romei, si ii tocam marunt, "Ti prego!" cu mana intinsa!

Mdap, io cu cine sa mai tin atunci?  Hai ...  Erik the Red?!