Cu Mihai, am dat o tura cu bicla in jurul albiei lacului Vacaresti.
Am pornit de la Autovit in sus , paralel cu Vitan. Potecile largute, cativa oameni, unul chel slab si la bustul gol. De indata ce am cotit paralel cu Oltenitei, peisajul a inceput sa se schimbe, din loc in loc persoane, din ce in ce mai ciudate, in locuri mai ferite, din ce in ce mai intrigate de prezenta noastra. In albia secata... (de fapt niciodata umpluta) a lacului apar dintre plantele inalte pana la pieptul unui om, corturi si focuri. Poteca incepe sa dispara sub iarba si ciulini. Prin albie, pe cateva drumuri (poteci) mergeau cativa tineri cu bete in maini sa se apere de caini. In stanga spre Vacaresti in campul imens, erau cateva colibe, fumul de la focul facut pentru masa de seara se prelingea ca un fuior paralel cu pamantul, acoperind ca o ceata alba o parte din camp. Oamenii dispar, poteca din ce in ce mai ascunsa, tufele si ciulinii din ce in ce mai mari. Cainii nu intarzie sa apara, initial intrigati de aparitia noastra si din ce in ce mai furiosi pe masura ce ne apropiam. Ne strecuram printre ei, in timp ce poteca redevine vizibila si accesibila. Langa turnurile Asmita Garden, veselie mare, copii jucandu-se in interiorul complexului, masini, curatenie. Noi tot pe poteca noastra, pe linga gardul complexului. Ajungem in sfarsit paralel cu Dambovita, unde ne simtim mai in largul nostru.
Imi aduc aminte foarte bine de "O Lume Disparuta" de Arthur Conan Doyle. Fara sa exagerez pre mult in tura asta m-am simtit traind pe pielea mea lumea din roman. Simteam ca daca vom face zgomot sau vom merge mai repede, pterodactilii ne vor auzi se se vor repezi asupra noastra, air noi ne vom lupta cu ei cu un spray Autan.Dar n-a fost sa fie, we lived to tell ;)
Am pornit de la Autovit in sus , paralel cu Vitan. Potecile largute, cativa oameni, unul chel slab si la bustul gol. De indata ce am cotit paralel cu Oltenitei, peisajul a inceput sa se schimbe, din loc in loc persoane, din ce in ce mai ciudate, in locuri mai ferite, din ce in ce mai intrigate de prezenta noastra. In albia secata... (de fapt niciodata umpluta) a lacului apar dintre plantele inalte pana la pieptul unui om, corturi si focuri. Poteca incepe sa dispara sub iarba si ciulini. Prin albie, pe cateva drumuri (poteci) mergeau cativa tineri cu bete in maini sa se apere de caini. In stanga spre Vacaresti in campul imens, erau cateva colibe, fumul de la focul facut pentru masa de seara se prelingea ca un fuior paralel cu pamantul, acoperind ca o ceata alba o parte din camp. Oamenii dispar, poteca din ce in ce mai ascunsa, tufele si ciulinii din ce in ce mai mari. Cainii nu intarzie sa apara, initial intrigati de aparitia noastra si din ce in ce mai furiosi pe masura ce ne apropiam. Ne strecuram printre ei, in timp ce poteca redevine vizibila si accesibila. Langa turnurile Asmita Garden, veselie mare, copii jucandu-se in interiorul complexului, masini, curatenie. Noi tot pe poteca noastra, pe linga gardul complexului. Ajungem in sfarsit paralel cu Dambovita, unde ne simtim mai in largul nostru.
Imi aduc aminte foarte bine de "O Lume Disparuta" de Arthur Conan Doyle. Fara sa exagerez pre mult in tura asta m-am simtit traind pe pielea mea lumea din roman. Simteam ca daca vom face zgomot sau vom merge mai repede, pterodactilii ne vor auzi se se vor repezi asupra noastra, air noi ne vom lupta cu ei cu un spray Autan.Dar n-a fost sa fie, we lived to tell ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu